Tudorel Butoi, în cazul minorei de 11 ani ucise: „Făptuitorul a urmărit fata ca un animal sălbatic”

Publicat: 23 sept. 2019, 14:05 Autor: Simona Ciao.ro
Tudorel Butoi, în cazul minorei de 11 ani ucise: Făptuitorul a urmărit fata ca un animal sălbatic

Psihologul criminalist a declarat, pentru MEDIAFAX, că ucigașul fetei de 11 ani din Dâmbovița este pedofil, „fără discuție”.

Tudorel Butoi, în cazul minorei de 11 ani ucis. Și-a urmărit victima precum un animal sălbatic și cel mai probabil, spune Butoi, criminalul și-a ademenit victima oferindu-i ceva care a încântat-o.

„Făptuitorul este un pedofil, fără discuție, bio-instinctual, structurat către prădarea copiilor. A urmărit fata, așa cum fac și animalele sălbatice, în continuă adulmecare a prăzii.

Tudorel Butoi, în cazul minorei de 11 ani ucis

Tudorel Butoi, în cazul minorei de 11 ani ucise

Probabil, ca în multe cazuri, pedofilul a ademenit fata oferindu-i ceva, cu care a putut să o încânte, dar acestea sunt presupuneri. Acest om mai are fapte de pedofilie făcute, și sigur și pe teritoriul României”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Tudorel Butoi, psiholog criminalist.

Potrivit specialistului, pedofilii își pândesc victimele în general în jurul școlilor și al locurilor de școală.

„Când începe școala, acești pedofili mișună în jurul școlilor. Mișună în preajma locurilor de joacă, pe drumul înspre și dinspre școală. În experiența mea, numai astfel de cazuri am întâlnit, iar supravegherea trebuie făcută cel mai mult în astfel de zone criminogene”, mai explică Tudorel Butoi.

Psihologul criminalist îi sfătuiește pe părinți să-și supravegheze mai mult copiii, mai ales pe cei mai mici, vulnerabili în fața unor situații precum cea din Dâmbovița.

„Părinții ar trebui să stea mai aproape de copiii lor, să se confeseze cu ei, să discute mai multe despre pericole și îndeosebi să le monitorizeze timpul liber sau situațiile când sunt singuri și neînsoțiți, precum drumul de la școală spre casă și invers. Supravegherea, protecția și educarea copilului sunt atribute ale familiei. Ca părinte, trebuie să știu ce face copilul meu după școală”, a mai precizat Tudorel Butoi.

Publicat: 23 sept. 2019, 14:05 Autor: Simona Ciao.ro
Pe aceeași temă
×